Rose

  1. 0
  2. 3642
Versatilitatea unui vin de care ne îndrăgostim

Auzim din ce în ce mai des în jurul nostru persoane exprimându-şi dorinţa de a bea un pahar de vin rosé: în pub-uri, în restaurante, atunci când mergem la o cină ca invitaţi. Putem spune chiar că este o perioada de top pentru vinul rosé dacă ne gândim că în supermarket-uri, de exemplu, sunt raioane speciale pentru acest sortiment. De aceea, ne-am propus să dedicăm puţin timp pentru a înţelege mai bine vinul rosé, descoperind cum ajunge acesta de fapt să ne cucerească simţurile.

rose

Rosé-ul este un vin făcut din struguri roşii sau roz. Atunci când vorbim de producerea de vin rosé din struguri roşii, odată ce strugurii sunt culeşi şi zdrobiţi, aceştia sunt puşi la macerat cu tot cu pieliţă, la fel că atunci când facem vin roşu. După ce au stat la macerat aproximativ 8-10 ore, pieliţa poate fi înlăturată mai devreme sau mai târziu, în funcţie de densitatea, aromele fructate şi profunzimea culorii pe care le dorim de la rosé-ul nostru. Culoarea unui vin rosé poate varia în nuanţe, în funcţie de pigmentul din pieliţa strugurilor: de la un rosé somon, până la un roşu mai deschis.

O altă modalitate de a face rosé este prin a scoate o parte din vinul roşu care e lăsat la fermentat, până ca acesta să îşi formeze corpolenţa unui vin roşu. Şi în această situaţie, timpul optim de extragere a vinului pentru a avea un rosé parfumat este de 8-10 ore. În principiu, cu cât le lăsăm strugurilor mai puţin timp pieliţa, cu atât avem un rosé mai puţin intens.

Rose

Un lucru minunat cu privire la rosé este versatilitatea lui. Este răcoros, deci este ca un vin alb, dar are mult din aromele unui vin roşu. Îl putem servi la o diversitate mai mare de preparate culinare: de la salată de fructe de mare, până la burger. Aşa că, dacă nu ştiţi exact cu ce să potriviţi un fel de mâncare, rosé-ul este alegerea perfectă.

Până de curând, rosé-ul era un vin neînţeles sau cu o imagine nepotrivită, considerat fiind, prin prisma culorii, un vin dulce, un vin pentru femei. Acum însă nu mai este cazul. Şi bărbaţii beau rosé şi se mândresc cu alegerea lor. Aşa că Bon appétit!

Articole similare
VINOSFERA pe
Aboneaza-te la newsletter

Și fii la curent cu toate noutățile Vinosfera!

Cele mai vizualizate
  1. Vin alb
    Vin alb
    5532
  2. Vin roșu
    Vin roșu
    3935
  3. 3 retete pentru Sangria Perfecta
    3 retete pentru Sangria Perfecta
    3058
  4. Wine pairing – asocierea vinului cu mâncarea (II)
    Wine pairing – asocierea vinului cu mâncarea (II)
    2933
  5. Vinul şi brânzeturile fine
    Vinul şi brânzeturile fine
    2212